Paraziți (nepatogeni)
Paraziții nepatogeni sunt prezenți în tractul gastrointestinal și, în general, sunt autolimitați și nu provoacă boli. Cu toate acestea, unele studii arată o asociere între paraziții nepatogeni și simptomele gastrointestinale. Prin urmare, testarea acestor microorganisme poate fi utilă în unele cazuri. Cercetări recente arată că anumiți paraziți, cum ar fi Blastocystis hominis, sunt un potențial patogen emergent.
Testul GI-MAP+Zonulin de mapare a microbiomului identifică o serie de paraziți importanți, care nu sunt detectați de alte teste similare.
Blastocystis hominis se găsește în întreaga lume, atât în rândul persoanelor care prezintă simptome, cât și în rândul celor asimptomatice. Semnele comune de infecție cu Blastocystis includ diaree sau scaune apoase, dureri abdominale, mâncărimi anale, constipație, gaze intestinale acumulate în exces și probleme dermatologice. Unele cercetări recomandă tratament pentru persoanele cu simptome gastrointestinale și dermatologice, dar fără să fie necesar un tratament pentru cei care sunt asimptomatici. Studiile au demonstrat că ar putea exista o asociere între Blastocystis și tulburări digestive cronice, cum ar fi sindromul colonului iritabil.
Chilomastix mesnelli este considerat nepatogen și este posibil să nu necesite tratament. Cu toate acestea, au existat mai multe cazuri în care acest parazit a fost asociat cu diareea. În proba de scaun, este un semn de contaminare în urma expunerii la materii fecale. Infecția cronică ar putea avea un efect asupra răspunsului imun. Pe termen lung, ar putea crea un mediu disbiotic, permițând dezvoltarea unei infecții secundară, posibil cu un protozoar ”mai oportunist”. Din acest motiv, tratamentul poate fi luat în considerare în anumite cazuri.
Cyclospora cayetanensis este un parazit protozoar asociat în mod obișnuit cu focarele izbucnite în urma consumului de apă și alimente contamiate. Provoacă adesea diareea călătorilor la gazdele infectate, prin transmiterea fecal-orală a oochistului sporulat în stadiul său infecțios. Călătoriile în regiunile tropicale și produsele contaminate importate din aceste regiuni sunt cunoscute a fi surse pentru focare de ciclosporiază.
Peretele gros, stratificat, al oochistului Cyclospora îi permite acestui organism să supraviețuiască în medii dure, cum ar fi mediul tipic acid din stomac, sau să treacă de metodele de tratare a apei potabile, cum ar fi clorinarea. Ciclosporiaza este caracterizată prin simptome de diaree apoasă prelungită, suferință intestinală, crampe abdominale, pierderea poftei de mâncare, pierdere în greutate, greață și vărsături. De asemenea, persoanele pot prezenta simptome asemănătoare gripei, cum ar fi dureri de cap și subfebrilitate. Infecția este de obicei autolimitată, cu simptome care durează aproximativ șapte zile.
Dientamoeba fragilis (D. fragilis) se găsește în tractul gastrointestinal al omului și la porci și este frecvent asociată cu diareea călătorului. Este răspândită la nivel mondial, cu prevalență ridicată în țările dezvoltate. Transmiterea fecal-orală prin consumul de alimente și apă din surse contaminate este cea mai comună metodă de expunere la D. fragilis. Deși în general sunt considerate nepatogene, la pacienții imunocompromiși și în prezența altor paraziți, simptomele infecției pot fi mai severe. Concret, infecția cu D. fragilis se poate prezenta cu dureri abdominale, diaree, sindromul colonului iritabil sau colită eozinofilă. D. fragilis și Enterobius vermicularis (oxiuri) sunt adesea detectate împreună în probele de scaun și pot provoca simptome de diaree, dureri abdominale și oboseală. Tratamentele pentru D. fragilis pot include paromomicină sau metronidazol. Studiile au descoperit că metronidazolul administrat singur este mai eficient împotriva D. Fragilis. Coinfecția cu oxiuri poate necesita un curs de tratament mai lung sau diferit. Asigurarea unor bune practici de igienă, cum ar fi spălarea mâinilor înainte de prepararea alimentelor și după utilizarea toaletei, ajută la reducerea riscului de expunere la D. fragilis.
Entamoeba coli este o amibă care se gaseste în intestinul gros și în general nu este considerată patogenă. Cu toate acestea, atunci când se depistează în probele de scaun, poate indica prezența altor organisme potențial patogene.
Pentatrichomonas hominis (anterior Trichomonas hominis) nu provoacă în general simptome la nivelul tractului gastrointestinal. Deși în general nu este considerat patogen, poate provoca inflamații minore. Pe termen lung, creșterea excesivă a acestor paraziți ar putea cauza scăderea răspunsului imun al mucoasei, în special IgA secretorie, care ar putea duce mai departe la disbioză secundară sau parazitoză. În plus, este o cauză majoră de vaginoză și, prin urmare, pacienții cu infecții vaginale recurente pot necesita și tratament gastrointestinal
Microsporidia specifică măsurată este Encephalitozoon intestinalis. Poate fi un agent patogen oportunist și poate provoca diaree.